16 Noiembrie 2017

O zi din șapte de Lauren Oliver este, fără îndoială, una dintre cărțile cele mai bulversante pe care mi-a fost dat să le citesc. Și credeți-mă, în acest „TOP” intră un număr atât de limitat de cărți, încât mi-ar fi suficient degetele de la mâini pentru a le demonstra.

Inițial, senzația pe care mi-o provoca lectura era exact opusă entuziasmului, de fapt. Din start, am făcut greșeala de a cădea direct în cursa autoarei și am crezut că am în față o istorie despre și pentru adolescenți, stropită cu puțină fantezie, dar în rest superficială, cum am crezut-o și pe eroina principală, Samantha. De obicei, îmi plac cărțile de ficțiune, așa că am continuat, din interes.

Nu știu dacă aveți obiceiul de a citi descierile cărților și nu aș vrea să descoper anumite secrete, deși chiar descrierea originală a cărții o face, dar trebuie să aruncăm o privire asupra subiectului. Samantha este în ultimul an de liceu, are tot ce și-ar dori orice fată de vârsta ei – popularitate (deși nu s-a bucurat de aceasta dintotdeauna), 3 prietene cu care își petrece mai tot timpul (chiar dacă au secretele și imperfecțiunile lor) și unul dintre cei mai populari băieți din școală (aici nu comentez, pentru că aș spune prea multe). Sam își începe ziua de 14 februarie fericită, cu certitudinea că va fi o zi deosebită și că vor urma multe altele, apoi. Apoi însă, Sam moare.

Mai mult decât atât, ea este prinsă într-o buclă temporală, retrăind această zi, păstrând totuși amintirile din ziua precedentă. Parcă ați mai văzut așa ceva într-un film, nu? Sau poate vă aduce aminte de Purgatoriu? Cu toate acestea, brusc ești impus să te gândești la propria viață, la efemeritatea existenței și toate micile detalii pe care le lași să se scurgă printre degete, pentru că mâine va fi o altă zi.

„Poate că, pentru tine, mai există o mie de zile de mâine sau trei mii de zile sau zece mii de zile, atât de mult timp că poți să te scalzi în el, să te rostogolești în el, să îl lași să se scurgă ca monedele printre degete. Atât de mult timp, că îl poți irosi. Dar pentru unii dintre noi nu există decât ziua de azi. Și adevărul este că nu poți ști niciodată.”

Nu eram deloc sigură că vreau să citesc despre o puștoaică răzgâiată, care face uz de popularitatea sa pentru a răni alți oameni, încalcă regulile, are tupeul de a se distra indiferent de circumstanțe...dar asta nu e tot. Pas cu pas, autoarea dezvăluie taine din sufletele eroinei principale și amicelor ei, arată noi fețe ale situației și schimbă subtil cadrele de fon. Se schimbă și stilul povestirii, pe măsură ce ajungi să cunoști personajele și să pătrunzi dincolo de aparențe. Sam luptă, forțează anumite circumstanțe din cursul obișnuit a zilei pentru a obține schimbări esențiale, pe parcurs învățând lecții importante despre sine și cei din jurul ei.

„Iată un lucru pe care l-am învățat în dimineața aia: dacă depășești o linie și nu se întâmplă nimic, linia își pierde sensul. Continui să desenezi o linie, din ce în ce mai departe, depășind-o de fiecare dată. Așa ajung oamenii să pășească peste marginea lumii. Ați fi surprinși cât de ușor e să ieși de pe orbită, să ajungi într-un loc unde nimeni nu te poate atinge. Să te pierzi pe tine însuți – să te rătăcești.”

Subiectul devine incitant, pe măsură ce Samantha încearcă din toate puterile să schimbe ceva. Inițial, să schimbe finalul, cu speranța (nu pot minți, pe care o nutream deja și eu) de a supraviețui. Poate întreaga poveste cu repetarea acestei zile avea scopul de a-i da șansa de a face tot corect? Poate trebui să se schimbe, să devină mai bună, să aleagă ce este important de insignifiant?

„Până acum am avut o zi bună – una dintre cele mai bune. Aproape perfectă, de fapt, chiar dacă nu s-a întâmplat nimic special. Bănuiesc că, probabil, am avut multe zile ca asta, dar, nu ştiu de ce, nu fac parte dintre cele pe care le ţii minte. Acum, lucrul ăsta mi se pare greşit. ”

La jumătate de carte, eram absorbită. Citeam fără să respir, absorbită de sentimente (ale lui Sam, ale mele), răsturnată de metaforele autoarei, care îți pictează nu doar cadre palpabile, ci emoții. Citeam cu lacrimi în ochi, deși am plâns ultima dată citind cu luni în urmă. Citeam cu pauze care mă dureau, pentru că nu urmăream mai departe firul poveștii, dar de care aveam nevoie, pentru că îmi puneam întrebări despre propria viață, propriile priorități, oamenii din realitatea mea. Ador cărțile care mă dau peste cap, iar O zi din șapte s-a dovedit a fi una din aceste cărți.

„Încă un lucru pe care să nu-l uitați niciodată: speranța te ține în viață. Chiar și atunci când ești mort, e singurul lucru care te ține în viață.”

Sam face eforturi supraumane pentru a schimba firul istoriei. Pătrunde în viețile colegilor săi și învață ce înseamnă empatia. Își întoarce propriile relații pe toate fețele, revizuind prietenia și iubirea pe care le cunoștea până atunci. Desoperă importanța familiei și se maturizează, redecoperindu-se, până la urmă, pe sine.

„Atât de multe lucruri devin frumoase când te uiți la ele cu adevărat.”

Evident, mă interesează mereu linia romantică în orice carte aș citi, indiferent de cât de mult este sau nu istoria despre iubire. Acest aspect în carte m-a impresionat plăcut, pentru că nu mă așteptam să fie dezvoltat prea mult.

„Apoi ne sărutăm iar, cu trupurile şi gurile mişcându-se atât de aproape, că parcă nici măcar nu ne sărutăm, ci doar ne gândim că ne sărutăm, ne gândim că respirăm, totul e atât de bine şi de natural, şi de inconştient, şi de relaxat, senzaţia că nu încerci, ci te abandonezi cu totul, că te predai, şi chiar atunci şi acolo se întâmplă imposibilul la care nici nu te puteai gândi: timpul chiar stă pe loc. Timpul şi spaţiul se dau înapoi şi dispar ca un univers care se extinde veşnic, şi ne lasă numai întunericul şi pe noi doi la periferia lui, întuneric şi respiraţie, şi atingere. ”

Cartea în sine este mai mult decât un subiect palpitant și suspansul întrebării – oare care e finalul? Cartea O zi din șapte e mai mult decât un roman pentru adolescenți sau o poveste fictivă construită pe un clișeu, cum am crezut și eu că va fi.

Este o lecție de viață multilaterală, scrisă într-un mod tulburător, cu descrieri fascinante ale unor stări și tablouri care sar dintre file, cu personaje vii, perfecte în imperfecțiunea lor, cu un mesaj mai mult decât frumos și un final tulburător, emoționant. Este genul de carte pe care aș vrea să-l împing tuturor cunoscuților și să-i bat la cap să-i înceapă imediat lectura, ca să vadă ce am văzut eu, să fie acolo. Recomand din inimă cartea O zi din șapte, sunt sigură că nu veți regreta dacă o veți citi.